Psihologii invizibili din spitalele publice, nu ne-a găsit nimeni. Suntem la “Altele”.

CNAS a lansat zilele astea o aplicație prin care poți vedea, pentru fiecare spital public din țară, câte paturi are, ce grad de ocupare, câți pacienți a tratat, câți medici și asistenți are. Foarte utilă, foarte necesară, pentru prima dată avem o imagine clară asupra sistemului spitalicesc.
Pentru că îmi plac cifrele și mă peocupă subiectul sănătății mintale, în special în România, am intrat cu gândul “hai să văd câți colegi am în toată țara, ce nevoi sunt”. Am intru la rubrica de personal. Nimeni. Nimic.
Sunt rubrici pentru medici, asistenți. Pe lângă ei, mai sunt biologi, chimiști, farmaciști, îngrijitori, infirmieri, muncitori, brancardieri, TESA. Noi, psihologii, probabil intrăm la “Altele”.
Prima mea reacție, sincer: noi unde %#@! aparținem daca fiecare e cu propria rubrica?
Și întrebarea care vine imediat după: pentru noi cine face lobby? Cine ne reprezintă interesele când se discută legea salarizării? Am urmărit proiectele de la proiectul din 25 mai și până în 17 iulie am pierdut vreo 0,03 la coeficient. Cine știe cât mai pierdem până la forma care se va implementa. Nimeni, nimic, nicio voce.
Așa că m-am uitat și peste coeficienții de salarizare. Și aici chiar m-am enervat. Chipurile lege care ar trebui să corecteze inechitățile salarizării în sistemul public… Aha, am pus șaua pe vacă, ia-ți popcorn pentru continuare.
Context:
Un psiholog stagiar (proaspăt absolvent, sub supervizare) are coeficient 1,64.
Un psiholog practicant — studii de licenta completate cu un program masteral — 1,79.
Un psiholog specialist— 1,94 și un psiholog principal, treapta cea mai înaltă, cea la care ajungi după un deceniu bun de studii, supervizare, intervizare, formare continuă— 2,11.
Acum comparați:
— Un registrator la registrul comerțului: 2,55.
— Un polițist local: 2,35. (Și aici chiar nu înțeleg de ce polițistul local are gradații diferite în funcție de studii — de “școală de poliție locală” eu unul n-am auzit.)
— Un casier debutant: 1,57.
— Un îngrijitor de animale: 1,56.
— Un șofer: 1,56.
— Un inspector casier debutant: 1,77.
— Un referent debutant cu studii medii, din administrație: 1,64 — exact cât un psiholog stagiar cu facultate terminată.
Și cea mai dureroasă comparație, pentru că e vorba de aceeași profesie: un asistent social care lucrează în administrație publică poate ajunge la 2,25–2,35 (în orașele mari), în timp ce un asistent social din sănătate și asistență socială, acolo unde de fapt e nevoie de el lângă pacient, plafonează la 2,11. Aceeași diplomă, alt sertar bugetar, plafon mai mic.
Deci un psiholog cu studii superioare de lungă durată, ani de formare, supervizare și practică pe secții clinice nu ajunge un polițist local cu studii superioare. Toate profesiile sunt necesare, doar că scopul de corectare a inechităților nu este nici de departe atins. Spun asta pentru că undeva, în felul în care s-a construit grila asta, cineva a decis că psihologii valorează mai puțin, și asta se reflectă în radiografia sănătății mintale din România.
E o observație simplă: dacă nu ești vizibil în date, nu exiști în decizii. Sănătatea mintală e peste tot în discursul public, în campanii, în conferințe, dar psihologul de pe secție, cel care stă efectiv lângă pacient în ziua cea mai grea, rămâne invizibil și în aplicația CNAS, și în grila de salarizare.
Cred cu tărie că ar trebui să existe psiholog în fiecare secție cu un număr mare de paturi, atât pentru pacienți, cât și pentru echipele medicale care lucrează în condiții din ce în ce mai grele. Dar ca să ajungem acolo, trebuie întâi să existăm undeva în statistici, și cineva trebuie să ne reprezinte când se scriu aceste legi.
Doar că rămâne deschisă întrebarea de câți psihologi ar fi nevoie în spitale? pentru că nu știm nici câți sunt acum.
Iar cireașa de pe c… pardon tort? Decontarea directă a serviciilor de psihologie și psihoterapie rămâne un vis îndepărtat, probabil pentru că însăși CNAS, autoarea acestei aplicații, preferă să ne ignore existența, îi place să ne plătească doar prin intermediari. La cum arată lucrurile, nici nu vom vedea vreo schimbare prea curând: pe de o parte avem un sistem care ne vrea invizibili, iar pe de altă parte o breaslă invadată de pseudoștiințe, ezoterisme și „terapeuți” autoproclamați (multumesc colegilor cu gogoși care ne sapă zilnic credibilitatea profesiei).
Voi, colegi de braslă și în special din spitale, vă regăsiți undeva în datele astea? Sau tot la “Altele”?